miercuri, 7 martie 2018

NIVELUL DE PERFORMANȚĂ- ATRIBUT DEFINITORIU ÎN SECURITATEA MAȘINILOR-UNELTE


Standardul  EN ISO 13849-1 oferă posibilitatea definirii- pentru mașinile unelte- a unui nivel de performanță conex funcțiilor de siguranță ale mașinii. Acest nivel de performanță se aliniază foarte bine sistemului de calitate de tip CMM. . Problema depășește din punct de vedere al complexității zona generală de evaluare a riscului/SSM  abordată până acum- totuși, ținând seama de trecerea echipamentelor industriale funcționale în România către tehnologiile de ultimă generație- este suficient de importantă.
Ce ne spune acest standard ? Ne spune că putem defini o funcție de securitate- chiar și pentru niște mașini unelte unde nu avem niște biblioteci de componente nemaipomenite- și că respectiva funcție de securitate poate fi evaluată prin respectivul nivel de performanță.

NIVELUL DE PERFORMANȚĂ (PL)-  este un concept neutru din punct de vedere tehnologic  care poate fi utilizat pentru soluții de securitate mecanice, electrice, hidraulice, pneumatice, etc.
PL este o măsură a reliabilității unei funcții de securitate. PL este împărțit pe 5 nivele- unde nivelul e definește cea mai bună reliabilitate. Ținând seama de faptul că în evaluare folosim o scală Likert cu 5 nivele (1-5) putem considera nivelul de performanță ca fiind compatibil cu sistemul de evaluare propus.
Metoda de lucru pentru estimarea nivelului de performanță este prezentată în figura următoare.


Figura 1 Metoda de lucru pentru estimarea nivelului de performanță

Evaluarea nivelului de performanță necesar-PLr

Conform standardului menționat, riscul este estimat luând în considerare 3 factori:
-Gravitatea leziunii (S):
-Frecvența expunerii la risc (F):
-Posibilitatea de a evita/micșora riscul (P):
Pentru fiecare din acești factori sunt date 2 valori, prezentate în tabelul următor.

Gravitatea leziunii (S)
Frecvența expunerii la risc (F)
Posibilitatea de evitare/micșorare a riscului (P)
S1
S2
F1
F2
P1
P2
Zgârieturi și leziuni minore
Leziuni scheletale, amputații, deces
Mai puțin frecvent decât 2 săptămâni
Mai frecvent decât 2 săptămâni
Mișcări încete ale mașinii, mult spațiu, putere mică
Mișcări rapide ale mașinii, înghesuială, putere mare

PLr rezultă din următoarea figură.

Figura 2. Determinarea PLr

Calculul PL

Noțiuni folosite
MTTFd = Timp Mediu până la Eroare Periculoasă- e împărțit în 3 valori- Scăzut, Mediu și Înalt
B10d=  număr de cicluri de funcționare până ce 10% din componente au erori periculoase
T10d= timpul mediu până ce 10% din componente au o eroare periculoasă
DC=  acoperire diagnostic- cu 3 valori  Scăzut, Mediu și Înalt
CCF= Eroare cauză comună
PFHD= probabilitatea orară a unei erori periculoase
Formule și evaluarea nivelului de performanță PL
PL este evaluat folosind figura dată mai jos. Pentru calculul MTTFd se folosește următoarea formulă:
MTTFd=B10d/0.1 x nop (1)
unde
nop=(dop x hop x 3600)/tciclu (2)

nop= număr de cicluri de funcționare anual
dop=zile de operare- anual
hop=ore de operare/zi
tciclu=durata unui ciclu de operare în secunde

Figura următoare oferă relația între valori


Figura 3 Determinarea PL

Niciun comentariu: